M-am rugat pentru fericire și uite ce am primit. Cum Universul nu doarme niciodată

Ca oricine, cred că cel mai mult mă rog atunci când îmi doresc să fiu fericită. Sunt acea persoană care, deși nu crede în Dumnezeu așa cum e prezentat, închei aproape fiecare zi și încep dimineața cu “Doamne, te rog, vreau să fiu fericită”.

Ei bine, se făcea cumva că… cu cât mă rugam mai mult să mă apropii de EL, pentru că toate fetele au un EL iar băieții o EA, cu atât mai mult mă îndepărtam, mă certam, mă dezamăgea și mă făcea să mă simt cu fiecare zi mai neimportantă și mai ales mă făcea să îmi pierd încrederea în mine și în puterile și calitățile mele. NOT OK!

Nu înțelegeam ce trebuie să fac, pentru că le încercasem pe toate, absolut toate. Am încercat să mă schimb și să devin mereu o altfel de persoană, nu așa cum m-aș fi vrut eu, dar așa cum știam că mă voia el sau alții. Dar tot nu era bine, iar daca lui îi convenea, nu făceam, de fapt, alegerea care mă făcea pe mine fericită.

Ei bine, am zis că timpul le rezolvă pe toate. Așa au trecut ani în care mă amăgeam singură și mă rugam, în continuare, seară de seară pentru fericire, dar a naibii tot nu venea. Aici intră nopți nedormite, zile în care nu puteam sa mănânc, lacrimi în pat și în locuri random, umilințe și acceptarea unor cuvinte care nu mă descriu. Dar, totul pentru dragoste și “prietenie”, nu? Ei bine nu!

Am înțeles ușor, ușor… chiar prea ușor pentru că a durat mult, să înțeleg că rugăciunile mele au fost ascultate din prima. Universul îmi dădea semne încă de la început și mă îndruma către fericire, dar eu așteptam parcă altă reacție. Așteptam să mă arunce în brațele LUI.

Și parcă cu fiecare zi era mai rău. Fiecare zi însemna o altă zi în care ȘTIAM că o să mai sufăr, o altă zi în care îmi mai pierdeam încrederea în mine și în care NU eram fericită. O altă zi în care, pentru a avea impresia că sunt bine, trebuia să mă comport așa cum nu eram EU, și, sincer, lucrul ăsta durea parcă un pic mai tare. Nu erau gândurile și sentimentele mele acolo, făceam doar ce CREDEAM eu că e bine.

Apoi a avut totul sens. Am devenit din ce în ce mai distanți și de aici a început totul. Am dat zilele plânse în pernă pe un abonament la sală, o vacanță lung așteptată la mare, am cunoscut oameni care m-au făcut să îmi dau seama că sunt o persoană frumoasă, bună, amuzantă și că, dacă deschid ochii, oamenii din jurul meu au mai mult de oferit decât dozele mici pe care le-am primit de la cine credeam că vreau eu.

Atunci mi-am dat seama că Universul m-a ascultat mereu, dar eu nu am ascultat de el. Cu semne mici, dar care cântăresc mult, am înțeles că NIMENI nu trebuie să te subestimeze și nimeni nu trebuie să se joace cu mintea ta. Și mai ales, nimeni care te caută la greul lor și te lasă la greul tău nu merită să îți fie în viață.

Acum iată-mă! Mă maturizez pe zi ce trece și, dacă înainte doar el mă făcea să zâmbesc, acum sunt 100 de chestii pe care le-am ignorat atâta timp, dar îmi fac, de fapt, atât de mult bine cu adevărat. Gata cu iluziile.

Cât despre cei care nu v-au apreciat, nu e panică. Karma nu iartă pe nimeni și chiar poate nu veți ști niciodată cum s-a întors asupra lor, dar fiți SIGURI că nimic în viața asta nu rămâne neplătit. Și nu vreau răul, vreau doar ca ceea ce s-a întâmplat să nu fie trecut cu vederea. Da, karma, ne-am înțeles? :))

2 Comments Add yours

  1. HopeLess says:

    Fain articol!! De luat aminte… 🙂

    Like

  2. Subtila concluzia 🙂

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s